HALTERE – CADETIHalterofilii Alexandru Pântea, Florin Bejenariu şi Bianca Molie au fost incluşi în lotul României care va participa în luna mai la Campionatul Mondial de haltere, categoria cadeţi, ce urmează să se desfăşoare în Peru.
„Avem confirmarea că trei sportivi de la CS Botoşani vor participa la Campionatul Mondial din Peru. Este vorba de Alexandru Pântea la categoria 69 de kilograme, Florin Bejenariu la 62 de kilograme şi Bianca Molie la 63 de kilograme. Ne bucurăm că avem trei sportivi în lotul României pentru această competiţie şi sperăm să se întoarcă cu medalii”, a spus Andrei Amos, directorul CS Botoşani, pentru BTonline.ro
BOX – SENIORIBotosaneanul Brian Avasilicai doar locul 2 al Cupa Romaniei.
Pugilistul Brian Avasilcăi, legitimat CS Botoşani s-a clasat pe locul doi la Cupa României la box, competiţie desfăşurată săptămâna trecută la Brăila. Fostul campion naţional Avasilcăi a fost învins în finala categoriei 75 de kilograme de către Roberto Stângă de la Petrolul Ploieşti."
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu